Panouri fotovoltaice din Fondul pentru modernizare. S. Burduja. „Susținem primăriile și instituțiile publice să-și asigure independența energetică”

Panouri fotovoltaice din Fondul pentru modernizare. S. Burduja. „Susținem primăriile și instituțiile publice să-și asigure independența energetică”
Publicat: 07/06/2024, 13:50

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat vineri 14 noi contracte de finanțare din Fondul pentru modernizare, de această dată pentru panouri fotovoltaice destinate unui număr de 13 primării și unei universități. Investiția totală în echipamentele pentru producerea energiei verzi este de aproape 7 milioane euro.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a semnat astăzi 14 contracte de finanțare în cadrul apelului finanțat prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice.

Contractele au fost semnate cu trei orașe – Negrești, Negru Vodă și Dorohoi, zece comune – Topraisar, Frumușeni, Petrești, Beceni, Ardușat, Tansa, Valea Lupului, Costișa, Grajduri și Coșna – și cu Universitatea Politehnică Timișoara.

Valoarea totală a proiectelor finanțate este de 34.579.238 lei (6.950.041 euro), valoarea totală acordată din Fondul pentru modernizare este de 29.014.607 lei (5.831.612 euro).

Puterea totală instalată este de 4,6 MW, ceea ce înseamnă o producție de energie electrică estimată de peste 5,5 milioane kWh pe an.

„Susținem primăriile și instituțiile publice să-și asigure independența energetică, în același timp având o energie verde și un mediu mai curat. Prin investițiile pe care le-am semnat astăzi, primăriile comunale și orășenești pot crea locuri de muncă în comunitate, iar banii economisiți din facturile de energie electrică pot fi redirecționati pentru alte nevoi ale locuitorilor. Aceste contracte se alătură altor nouă pe care le-am semnat săptămâna trecută. Continuăm la turație maximă folosirea banilor europeni. Ajutăm nu numai mari localități ci și comunitățile din toate zonele țării. Totodată, suntem aproape de instituțiile de învățământ care vor să își asigure independența energetică”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Un buget de peste 15 miliarde euro

În ultima săptămână, ministrul Energiei a semnat împreună cu directorul general al operatorului național Transgaz, Ion Sterian, au semnat, vineri, un alt contractul de finanțare din Fondul pentru Modernizare pentru Conducta de transport gaze naturale pentru alimentarea Centralei Mintia.

Anterior, Sebastian Burduja semnase trei contracte cu bani din Fondul pentru Modernizare, pentru refacerea rețelelor de termoficare, cu trei mari administrații, respectiv Craiova, Constanța și Cluj-Napoca.

Fondul pentru Modernizare (FM) este constituit din veniturile obținute prin licitarea pe piață a 2% din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (GES) la nivelul UE, pentru perioada 2021-2030, România având alocat 11,98%, ce reprezintă un buget de peste 15 miliarde euro care poate fi utilizat până în anul 2030.

Citiți și:

OFICIAL | Transgaz preia operațiunile din R. Moldova de la Gazprom. Ion Sterian: „Va crește gradul de securitate în aprovizionarea cu gaze”

RETROSPECTIVĂ | An istoric în energie: Hidroelectrica la BVB, start la Neptun Deep și preluarea operațiunilor de la Gazprom de Transgaz în R. Moldova

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...